Siria devine un nod energetic strategic și începe livrările de petrol către Irak

Funcționează tranzitul prin terminalul petrolier?

Orientul Mijlociu traversează o perioadă de repunere în mișcare a dinamicii energetice regionale, cu Siria jucând un rol central în noile fluxuri de tranzit.

Ultimele știri

Barbu la Agricultură: despăgubiri pentru secetă și credite la 1,95%PSD vizează indexarea pensiilor și scutirea de CASS pentru mame și veteraniPiloții români doborâd două drone deasupra Mării NegreIlie Bolojan explică votul PNL pentru Guvernul Niculescu și trecerea în opoziție

În această săptămână, s-a confirmat începerea transportului de produse petroliere din Siria spre Irak, o inițiativă menită să contureze o alternativă eficientă la constrângerile impuse de blocada din Strâmtoarea Ormuz.

Agenția de presă oficială SANA a anunțat duminică această veste, informație preluată ulterior de AFP și AGERPRES. Această manevră strategică transformă Siria într-un punct nodal esențial pentru schimburile energetice, facilitând ocolirea marilor obstacole navale care afectează actualmente comerțul regional.

Mecanismul acestui tranzit funcționează prin intermediul terminalului petrolier de la Banias, situat pe litoralul mediteranean.

Conform detaliilor oferite de Syrian Petroleum Company, petrolul importat este direcționat către Irak folosind această infrastructură portuară. Sursele indică faptul că produsul este achiziționat de compania qatariotă UCC de la diversi parteneri internaționali. Ulterior, acest combustibil este transferat de către Siria, proces care se realizează în schimbul unei remunerații financiare.

Autoritățile subliniază că această aranjament se înscrie într-un cadru contractual reînnoibil, având o durată inițială de trei luni. Obiectivul principal este asigurarea continuităii aprovizionării cu energie, o necesitate vitală în contextul perturbărilor semnificative ale traficului maritim din zona Strâmtorii Ormuz.

Autoritățile subliniază că această aranjament se înscrie într-un cadru

Ahmed Qubbaji, vicepreședintele companiei petroliere de stat, a caracterizat această evoluție ca o validare a statutului Siriei de coridor vital. El a explicat că țara devine un pilon pentru importul, exportul și transportul materiilor prime și al energiei între statele vecine. Implementarea practică a livrărilor a avut loc la frontiera terestră Al-Tanf, situată în sud-estul țării. Primele convoiuri au trecut joi granița, constând din 57 de autocisterne. Proiecțiile oficiale sugerează o creștere rapidă a volumului, cu un obiectiv de a atinge 200 de autocisterne pe zi în curând. Această rută terestră oferă o flexibilitate crucială față de coridoarele maritime tradiționale.

Relația energetică dintre Bagdad și Damasc nu este nouă, ci are o istorie recentă. Încă din luna aprilie, Irakul a demarat exporturile de petrol prin Siria, utilizând autocisterne, deși la niveluri considerabil mai mici decât cele din perioada prebelică. Conform estimărilor lui Qubbaji, în prezent aproximativ 1.200 de autocisterne irakiene traversează zilnic teritoriul sirian. Paralel cu aceste operațiuni logistice, negocierile dintre cele două capitale sunt la un pas de finalizare. Subiectul principal al discuțiilor este construirea unei conducte de petrol dedicate, care ar conecta direct cele două țări și ar consolida legătura infrastructurală.

Contextul politic și economic al Siriei influențează profund aceste decizii.

Noile autorități, care au preluat puterea în decembrie 2024, eliminându-l de la conducere pe Bashar al-Assad, se concentrează intens pe redresarea economiei. Prioritatea lor este reconstrucția infrastructurii deteriorate de peste un deceniu de conflict armat. Prin facilitarea tranzitului petrolier, Siria nu doar că își generează venituri, ci și se poziționează ca un partener indispensabil în arhitectura energetică a Orientului Mijlociu.

Astfel, fiecare camion care traversează Al-Tanf contribuie la consolidarea unei noi realități geopolitice, în care rutele terestre capătă o importanță strategică egală cu cele maritime, oferind regiunii o reziliență suplimentară în fața crizelor de aprovizionare.