Tinerii din România trăiesc în cea mai mare supraaglomerare a locuințelor din UE

Care este proporția de tineri supraaglomerati în România?

În anul 2025, România a înregistrat cea mai mare rată de supraaglomerare a locuințelor dintre tinerii de vârstă între 15 și 29 ani din Uniunea Europeană, conform datelor publicate de Eurostat. Această situație extremă a fost identificată într-un studiu care a comparat indicatorii de locuire pentru întreaga populație a UE cu cei specifici pentru grupa de vârstă tânără.

Conform statisticilor de 2025, peste 60,4 % dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 de ani din România trăiesc în gospodării considerate supraaglomerate. Este cea mai mare valoare din întreaga Uniune, depășind cu mult media europeană de 26,9 %.

Cum se compară România cu celelalte state membre ale UE?

Pentru comparație, rata de supraaglomerare pentru întreaga populație românească a ajuns la 40,4 %, ceea ce face un decalaj de peste 20 de puncte procentuale față de tineri.

După România, cele două state cu cele mai ridicate valori pentru tineri sunt Letonia (54,9 %) și Bulgaria (52,8 %). În partea opusă a spectrului se află Cipru, cu doar 3,5 %, Irlanda (7,4 %) și Malta (7,7 %).

Cum evoluează indicatorul de supraaglomerare?

Aceste diferențe subliniază variațiile mari ale modelelor de locuire, a structurii gospodăriilor și a accesului la spațiu adecvat în întreaga Europă.

În 2024, rata supraaglomerării tinerilor în România a fost de 58,3 %, iar în 2025 a crescut la 60,4 %, adică o creștere de 2,1 puncte procentuale într-un an. La nivelul UE, evoluția a fost mai moderată: de la 26,5 % în 2024 la 26,9 % în 2025. Această creștere în România indică o tendință îndreptată spre o mai mare presiune pe locuințe pentru tineri.

Care sunt diferențele de vârstă în cadrul UE?

La nivel european, supraaglomerarea scade odată cu creșterea vârstei în rândul tinerilor. În 2025, 30,1 % dintre cei cu 15–19 ani locuiau în condiții supraaglomerate, 28,7 % în grupul de 20–24 de ani și 21,8 % în categoria de 25–29 de ani.

Acest trend sugerează că, pe măsură ce tinerii își schimbă situația locativă, rata de supraaglomerare scade treptat.

Care este metodologia folosită pentru studiu?

Eurostat nu consideră simplu numărul de persoane dintr-o gospodărie pentru a determina dacă aceasta este supraaglomerată. Indicatorul ia în calcul numărul de camere disponibile și componența gospodăriei, inclusiv vârsta, sexul și relațiile dintre membrii acesteia.

Pentru a nu fi clasificată ca supraaglomerată, o gospodărie trebuie să aibă cel puțin o cameră pentru întregul locuință, o cameră pentru fiecare cuplu și o cameră pentru fiecare persoană adultă de cel puțin 18 ani.

Pentru adolescenți între 12 și 17 ani se aplică reguli diferite în funcție de sex și de posibilitatea de a împărți o cameră, iar pentru copiii sub 12 ani se prevăd reguli care impun o cameră pentru fiecare pereche de copii.

Cum se interpretează acest indicator?

Indicativul Eurostat descrie spațiul disponibil în raport cu nevoile gospodăriei și nu trebuie să fie confundat cu măsura sărăciei.

O persoană poate locui într-o gospodărie supraaglomerată fără să fie sub pragul de sărăcie, iar pe de altă parte, o gospodărie care nu este supraaglomerată poate avea dificultăți majore în suportarea costurilor locuinței.

Care sunt costurile locuinței și presiunea financiară?

În 2025, 9,1 % dintre tinerii din UE trăiau în gospodării unde costurile de locuire reprezentau cel puțin 40 % din venitul disponibil, comparativ cu 7,7 % pentru întreaga populație. Aceasta indică o presiune financiară mai mare asupra tinerilor, care se confruntă cu costuri de locuire semnificative în raport cu veniturile lor.

România se remarcă nu doar prin rata ridicată de supraaglomerare a tinerilor, ci și prin diferența semnificativă dintre această valoare și cea a populației în ansamblu. În 2025, rata de supraaglomerare pentru întreaga populație a fost de 40,4 %, iar pentru tineri – 60,4 %.

Care este contextul național al fenomenului?

Diferențe de cel puțin 20 de puncte procentuale între tineri și întreaga populație au fost înregistrate și în Bulgaria (52,8 % și 32,5 %) și în Grecia (48,4 % pentru tineri și 28,3 % pentru populația totală).

Aceste date evidențiază un decalaj major în modul în care tinerii se confruntă cu problema spațiului locativ.