Surcouf, colosul subacvatic înghițit de Caraibe: 130 de marinari, zero supraviețuitori

Unde a dispărut ultima misiune spre Pacific?

Dispariția celui mai mare submarin construit vreodată rămâne una dintre cele mai tulburătoare enigme ale istoriei maritime.

Ultimele știri

Barbu la Agricultură: despăgubiri pentru secetă și credite la 1,95%PSD vizează indexarea pensiilor și scutirea de CASS pentru mame și veteraniPiloții români doborâd două drone deasupra Mării NegreIlie Bolojan explică votul PNL pentru Guvernul Niculescu și trecerea în opoziție

În noaptea de 18 spre 19 februarie 1942, o structură oțelită de 110 metri, dotată cu tunuri de calibru mare și un hangar etanș pentru un hidroavion, s-a scufundat brusc în apele tropicale. 130 de marinari au fost înghițiți de adâncuri fără să lase vreo urmă, transformând incidentul într-un secret de stat care persistă și după opt decenii.

Arhitectura navei, intrată în funcțiune în 1934, defia convențiile navelare ale timpului. Surcouf nu era o simplă barcă submersibilă compactă, ci o mașinărie de război masivă. Necessita un personal între 110 și 130 de membri ai echipajului, o cifră echivalentă cu trei submarine standard din acea perioadă. Echipamentul său era remarcabil: artilerie comparabilă cu cea a vaselor de suprafață și un avion de recunoaștere stocat într-un compartiment presurizat, o inovație tehnologică spectaculoasă.

Conceptul era hibrid, vizând o capacitate de lovire atât la suprafață, cât și sub apă, o abordare ofensivă agresivă care precedea evoluțiile ulterioare ale ingineriei navale.

După retragerea Franței din conflict în 1940, vasul s-a alăturat forțelor Franței Libere, participând la operațiunea de eliberare a insulelor Saint-Pierre-et-Miquelon. Ulterior, a fost trimis în Statele Unite, la arsenalul din Kittery, Maine, pentru o revizie generală, lucrări finalizate la finalul anului 1941.

Ce a dus la dispariția Submarinului Surcouf?

Totuși, nimic nu sugera că următoarea misiune ar fi fost ultima. În ianuarie 1942, conducerea militară a Franței Libere a ordonat mutarea submarinului în Oceanul Pacific.

Pe 12 februarie, Surcouf a părăsit portul din Bermude, urmând o rută strategică spre Canalul Panama, scurtătura vitală dintre cele două oceane care evita ocolirea întregului continent american.

Conform procedurilor standard de evitarea detecției de către submarinele germane, nava naviga noaptea, la suprafață și cu lumina stinsă.

Tragedia s-a petrecut în zona de nord a canalului, la coordonatele de 11 grade latitudine nordică și 79 grade longitudine vestică. Surcouf a dispărut brusc de pe radarele de monitorizare, iar semnalul radio s-a oprit definitiv. Două ipoteze principale explică incidentul, rămânând nesoluționate oficial. Primul scenariu, bazat pe un raport american, indică o ciocnire accidentală cu cargoul Thompson Lykes, ambele vase deplasându-se în beznă, fără vizibilitate reciprocă.

Unde se află mormântul subacvatic nelocalizat?

A doua variantă, susținută de o comisie franceză, sugerează o eroare de identificare: un avion de patrulă american PBY Catalina ar fi bombardat submarinul, crezând greșit că este o navă inamică, fie germană, fie japoneză.

Indiferent de cauzele exacte, consecințele au fost devastatoare. Toți cei 130 de marinari, sub comanda căpitanului de fregată Blaison, și-au pierdut viața fără ca vreun corp să fie recuperat.

Lipsa supraviețuitorilor a făcut ca pierderea umană să fie printre cele mai grave suferite de flota submarinilor francezi în tot cursul războiului, o statistică șocantă dacă luăm în calcul faptul că un submarin obișnuit din acea epocă transporta rar mai mult de 40 de oameni. Resturile navei se află probabil la o adâncime de aproximativ 3.000 de metri, situându-se la circa 100 de kilometri nord de orașul Colón, la intrarea în Canalul Panama.

Termenul de „repos” este însă o simplificare excesivă, deoarece nicio expediție nu a reușit până acum să localizeze și să confirme oficial prezența acestei mase metalice în adâncuri.

La o asemenea profunzime și într-o zonă maritimă atât de extinsă, identificarea unui obiect de 110 metri este o sarcină extrem de dificilă, comparabilă cu găsirea unui ac într-un fân subacvatic.